Baby maybe that's all we really are, strangers in a car.

"How many roads we’ve traveled
How many dreams we’ve chased
Across sand and sky and gravel
Looking for one safe place."

 Goliciune. Nu fizica, sufleteasca. Goliciune. Nu prostie, ci doar mintea golita de toate gunoaiele de peste zi. Goliciune. Poate totusi m-am chinuit degeaba sa-mi ridic zidurile astea, care mi se pareau inalte, in jurul meu. De fapt ce rost are? Oricum tot eu o sa le dau jos. Odata si odata, probabil. Si de fapt, nici macar nu le neg existenta. Si nici nu sunt greu de vazut dinafara, ca-s asa de mari de-ti scot ochii.
Si uite cum trecem prin viata, singuri, cautand un loc in care sa ne fie cald. Un loc in care sa ne simtim iubiti, protejati, ca o pisica in fata semineului. Imi place sa numar zilele. Pana acum am tot numarat zilele "de cand". As vrea sa numar zilele "pana cand", dar nu am certitudinea viitorului. Adica stiu ca el exista, numai ca nu stiu cand exact vine. Viitorul, adica. De fapt viitorul nu exista -- este doar una din variantele lucrurilor care s-au intamplat deja intr-o alta viata. E ce alegi. Dar nu alegi nimic nou.
Nu pot gandi cu mai mult de 2 saptamani inainte. Si mi-e frica de mor; cred ca cel mai tare mi-e frica de mine, de fapt. Totul e sa recunosti, nu? E primul pas. Numai ca primul pas nu garanteaza si gasirea solutiei. Pana acum am gasit solutia in Milka cu caramel.
Mda.