Asa de mult mi-am dorit sa ajung in Albania, incat atunci cand s-a intamplat, parca eram intr-o bula de sapun, si totul parea ireal. Sentimentul era de apartenenta. Aveam un feeling ca si cand as fi uitat ceva acolo, demult de tot. Sunt saraci, nu exista nici un dubiu asupra acestui lucru, dar sunt foarte muncitori. De fapt ce am observat este ca saracii sunt foarte saraci, iar cei carora le merge bine, le merge foarte bine. Patura de mijloc nu prea este. Cu toate astea, Romania, in 20 de ani de cand a cazut comunismul, n-a fost in stare sa construiasca o autostrada cap-coada (nici cu 2 benzi macar, de unde pretentii la 3 benzi?!), si sa vezi ce sosele sunt in Albania! Nu stiu unde citisem inainte sa plec (ca doar m-am documentat inainte, nu?) ca e plin de gropi, ca sa nu mergi cu masina proprie ci mai bine cu una inchiriata, ca... Si am ramas masca: maximul au fost 3 diferente de nivel, dintre portiunile vechi si noi din autostrada. Respect!
Eu cred ca oamenii nu inteleg ca in Albania nu era NIMIC pe vremea lui Hoxha. Cand ma refer la nimic, nu ma refer ca stateau la coada pentru zahar sau paine. Ma refer la faptul ca le era interzis femeilor sa foloseasca produse cosmetice; ca nu aveai voie sa practici nici un fel de religie; ca nu aveai voie sa iti vopsesti casa in vreo culoare in afara de gri; ca nu aveai voie sa dai nume religioase sau straine copiilor; ca trebuia sa primesti aprobare ca sa-ti vizitezi rudele; ca daca sopteai ceva despre regim si te auzea vecinul prin zidul ca de carton, maine dispareai si nimeni nu te mai vedea; ca din 1960 granitele Albaniei au fost inchise: nimeni nu avea voie nici inauntru nici afara fara voia marelui Hoxha. Ca Hoxha, in loc sa le construiasca locuinte, i-a pus sa construiasca bunkere, de teama ca Europa va ravni la tara lui. Ca sunt in jur de 700.000 de astfel de bunkere inutile prin toata Albania, cam unul la 4 locuitori.
Din cauza ca inainte de caderea regimului erau aprox 600 de autoturisme in toata Albania, si majoritatea erau ale membrilor de partid, daca nu chiar toate, nu e de mirare ca se circula nu tocmai civilizat, insa totusi ok, daca tii cont de toate cele de mai sus. Eu cred ca pe oamenii dinspre "mai catre Vest"ul Europei nu-i intereseaza (ignoranta, bat-o vina!), si nu realizeaza ce multe au facut albanezii in tot atatia ani ca si noi, more or less (si la ei a cazut comunismul in anii '80, mai exact in '85). Si inca ei au pornit mai din urma decat noi. Nu inteleg de ce condamnarea. Mi-as dori ca toata lumea sa citeasca putina istorie inainte sa arunce cu acuzatii catre Albania.
In alta ordine de idei, coniacul Skenderbeg, numit asa dupa eroul national albanez, face usor competitie oricarui coniac de renume, iar desertul facut cu 3 tipuri de lapte (nu, nu m-am incurcat in stiinta, chiar e facut cu trei tipuri de lapte) e cel mai bun lucru pe care l-am mancat in viata mea. Oamenii prietenosi, daca nu stiu engleza, merge si cu semne, bunavointa este.
Tot timpul cat eram acolo aveam o senzatie de parca as fi fost afara din corpul meu, parca vedeam totul dinafara, si totusi, de parca eram Acasa. O melodie care n-are nici o legatura cu Albania de fapt, mi se tot invartea prin cap, It feels like home to me, it feels like home to me, It feels like I'm all the way back where I come from.
Dupa ce trec raul Mat, care separa Albania de Sud de Albania de Nord, ajung intr-un sat de munte, in care soseaua impecabila abia e destul de lata cat sa treaca doua masini una pe langa cealalta, iar de depasire nici nu poate fi vorba. Intortocheata, soseaua trece pe langa o moschee si pe langa case razlete, majoritatea neterminate. Ma simt ca intr-un roman de-al lui Kadare, si mi se pare ca de dupa gardul ce delimiteaza o proprietate de cealalta, alcatuit din bucati de stanca asezate cu grija una peste cealalta, o sa apara brusc Ghiorgu Berisha, cu pusca pe umar. Imi doresc o casuta de lemn in muntii astia superbi, intre oamenii astia care au asa o istorie trista, dar atata credinta in cuvantul dat.
Albanezii muncesc ani de zile prin strainatate, ca sa poata sa-si construiasca aceste case, acasa. In concediu, vara, vin acasa cu totii, isi aduc viitoarele sotii si se casatoresc cu ele acasa. Multe case arboreaza doua steaguri. Steagul albanez si steagul tarii in care lucreaza cel care construieste casa, sau cel care ajuta familia din casa respectiva. Ce frumos.
