" Ce îţi scriu se poate simţi? "
De ieri, citesc si recitesc niste poezii. Poezii care simt. Care traiesc. Cel putin asta a fost impresia mea despre ele. Si mi-au amintit. Intamplari. Oameni. Senzatii.
M-am tuns. N-am avut intentia sa fie atat de scurt, dar imi prinde bine schimbarea. Si imi sta si bine.
Momentul de ADHD a tecut. Revin la idee. Mi-am amintit vag, aseara, intr-un loc si probabil moment nepotrivit, ca nu m-a mai atins nimeni nici macar pe mână de asa de mult timp, incat am uitat cum se simte cand te atinge cineva. Iar atunci cand m-am atins de bratul tau, accidental pentru ca stateam unul langa celalalt, am tresarit si ma intrebam daca simti nodul din stomacul meu. Si oarecum parca ma asteptam sa te tragi, pentru ca..m-ai atins. Dar ai ramas nemiscat, atent la actiunea de pe ecran. Si atunci..m-am intrebat.
Ninge de azi noapte. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca te sarutam. Doar asa, pentru ca ningea si iti era frig si erai incredibil de dulce cum stateai in fata mea. Nici nu m-am gandit la alte implicatii, doar la "beneficiul" buzelor tale pe ale mele, cu un fulg de nea strivit intre ele, si apoi sa izbucnim in ras.
Nici nu stiu cum mi-e...Sunt analfabeta cand ma emotionez. It's just that..mi-e asa de dor de o apropiere adevarata, genuine, necontrolata, spontana, pentru un timp oricat de scurt, cu fiecare ramanand asa cum e el, cu viata lui intacta. As vrea sa-ti pot spune: Azi vreau sa dorm cu tine, ca sa simt caldura pielii tale. Iar tu sa nu ma intelegi gresit, si sa nu intelegi mai mult decat e, dar sa ma intelegi.
Arghh, You're messing with my Zen, man!
Las' ca-mi trece.
