M-am săturat de huruitul continuu de peste zi. M-am săturat să mă cert pentru locuri de parcare. M-am săturat să caut si să sper că există un om bun si pentru mine. M-am trezit din povestile cu zane acum multi ani. Totusi mă intreb, nu se poate să trăiesc intr-o lume in care oamenii nu se mint, in care nu esti inselat, in care oamenii au sira spinării? Nu se poate să intalnesc un bărbat care e mai bărbat decat mine? E chiar jenant uneori cand iti dai seama că un bărbat se vaită de chestii de care tie nici nu ti-ar trece prin cap să te lamentezi. Sau că la 30 de ani spune despre el insusi: "Sunt un băiat".
Nu cred că suntem 'diamante neslefuite' (trăiască cine a inventat expresia). Suntem asa cum suntem, dar.. e rău asa cum suntem. Cică "căsătoria e un contract economic". Asta-i ultima găselnită a psihologilor. Băi, frate, atunci povestiti-ne de mici povesti cu cifre, cu contracte, cu de-astea. Nu ne mai aburiti cu feti-frumosi si cu finaluri fericite, cu printi care se indrăgostesc de cenusărese. Repetăm copiilor nostri aceleasi povesti asa-zise "clasice", la nesfarsit, fără să ne dăm seama cat rau le facem. Ce traumă e aia cand iti dai seama că nu, printul nu se va insura cu tine, ci cu una de rangul lui, chiar dacă n-o iubeste! Cand iti dai seama că nu, dacă ai rămas insărcinată, asta nu inseamnă că vă veti căsători si veti avea o viată ca in povesti. Cand iti dai seama că oricate degete mari de la picior si oricate călcaie ti-ai tăia, nu, nu de asta depinde ca printul să se insoare cu tine. Problema e că femeile nu le cer bărbatilor nimic, si bărbatilor le convine de minune. Femeile au ajuns niste carpe, niste..mai rău decat "la cratită". Ati vrut emancipare? Na, emancipare: acum nu mai stati la cratită, mirosind a mancare, ci atarnate de o tejghea de bar, duhnind a litrul de parfum ieftin turnat pe voi, asteptand să fiti agătate pentru o noapte sau poate două, de un ratat, burtos sau nu, de peste 35 de ani, care nu se insoară din principiu, "că nu vreau să-mi impart averea". Care era, deci, jobul mai nobil? Think again.
Cum poti sa-i citesti copilului tău povesti ireale? Ce-l inveti din ele? Să spere, fără rost, la un final fericit? Citeste-i povesti din care poate invăta ceva util, din care poate invăta cum să fie un om bun. Invată-l să ajute, invată-l să creadă, invată-l să nu ii fie teamă, invată-l să-si tină promisiunile. Si mai ales, nu-l minti. Copiii nu uită nimic, si nici nu iartă. Da, trec peste, dar nu uită niciodată. Chiar vrei tu sa fii cel care a contribuit la intinarea celei mai stralucitoare foi albe de hartie, care este un copil? Cred ca ati innebunit cu totii, in alergatura asta dupa bani si dupa faima, si ati uitat ce conteaza cu adevarat. Cum poti sa nu-ti dai seama ca nu, nu e OK sa-i tii ziua la McDonald's? Cum poti sa inventezi ca e prea scump altundeva? Dar dragul meu parinte, inainte sa existe McDonald's, copiii oare unde isi tineau zilele de nastere? Imi vine sa urlu de ignoranta si prostia voastra! Ca sa nu incepem discutia cu "totusi, ce fel de mancare e la McDonald's?"...
Ti-ai pus problema in ce fel de lume traiesti, daca trebuie sa iti inveti copilul autoaparare? In ce fel de lume traiesti, daca trebuie sa-l inveti sa se fereasca de minciunile celor din jurul lui?
Nici nu stiu daca are rost sa zic treziti-va pana nu e prea tarziu..pentru ca deja e prea tarziu. Asa cum am avea nevoie de 125 de generatii "neotravite" cu aditivii pe care ii mancam, ca sa ne regeneram complet la rezistenta si capacitatile noastre de dinainte, cred ca avem nevoie tot de atatea generatii de oameni neotraviti psihic.
Trist.
